Anca Teodora-Maria
Intern
Anca Teodora-Maria este în prezent înscrisă la două programe de Master, respectiv la Afaceri Publice Internaționale (din cadrul Facultății de Științe Politice) și la Relații Internaționale (din cadrul Facultății de Istorie), Universitatea din București. Teodora a început recent să lucreze pentru compania Engie Romania, în departamentul de Afaceri Publice. Odată cu această poziție, a devenit interesată de modul în care problemele de securitate energetică modelează relațiile internaționale, în special în ceea ce privește modul în care guvernele caută să-și diversifice resursele energetice. În ceea ce privește interesele din sfera academică, acestea sunt legate de dezvoltare internațională, studii de gen, mai specific de integrarea perspectivei de gen în elaborarea politicilor publice, tendințe ce țin de inegalitate în România și interacțiunea dintre organizațiile internaționale și grupurile vulnerabile. Pe lângă sfera academică, Teodora este, de asemenea, pasionată de voluntariat, având în vedere că de-a lungul anilor a avut șansa să fie voluntar în cadrul a două ONG-uri ce activează în domeniul educației, respectiv „Școala de Valori” și „Hands Across Romania”.
