14.08.2020
Scopul acestei lucrări este de a reda comunității făgărășene o bucată pierdută din istoria legată de sinagogă, împrejurimile acesteia, dar și de a scoate la lumină povești ale oamenilor care au locuit acolo.
Autor: Andrei Morar
Download
Sinagoga și comunitatea evreiască au jucat un rol activ în viața comunității făgărășene, cu precădere în ultimele două secole. Pe parcursul realizării acestei lucrări, am descoperit că zona pe care am analizat-o era alcătuită dintr-o comunitate multietnică ce a trăit preponderent în armonie. În același timp, felul în care arăta această parte a orașului la acea vreme era radical diferit. Cu toate acestea, odată cu plecarea evreilor, închiderea sinagogii și schimbările urbanistice din Făgărașul ultimilor ani de regim comunist, urmele acestor clădiri și poveștile celor care trăiau odinioară aici sunt aproape șterse din memoria colectivă. Clădirea care servea cândva ca centrul al comunității evreiești și pol al unui ansamblu de construcții cu rol activ în viața multor făgărășeni stă să se prăbușească, iar istoria riscă să fie dată uitării.
Există mai multe variante prin care această moștenire poate fi salvată, iar pe termen lung chiar valorificată în beneficiul comunității făgărășene. O metodă de a reda vechea imagine a străzii ar fi adaptând local modelul Berlinului, unde sunt marcate locurile prin care trecea fostul Zid ce despărțea Estul de Vestul orașului. Acolo unde nu se pot realiza astfel de delimitări (pentru că sunt alte construcții deja în acel spațiu), plăci informative de tipul „aici a existat cândva...” pot fi montate, prezentând atât povestea și imaginea vechilor clădiri, cât și povești ale oamenilor care au trăit acolo. O astfel de placă există deja și marchează casa în care a locuit Valeriu Literat, dar este singulară. În privința sinagogii, restaurarea acesteia ar putea atrage un număr mai mare de vizitatori, iar ideea autorităților locale – încă în stadiu de proiect – de a organiza evenimente culturale în interiorul acesteia aduce speranța că într-o zi, sinagoga își va recăpăta gloria de mult apusă.
Departamente: Clubul de Cercetare Făgăraș; Departamentul de Cercetare; Departamentul pentru Analiză de Politici Publice; Centrul pentru Rezistența Anticomunistă și Istorie (CRAI)
Regiune: Țara Făgărașului