14.08.2020

Unele dintre cele mai distrugătoare invenții umane, războaiele, au decimat culturi și au avut un impact puternic asupra felului în care a evoluat specia Homo sapiens. La momentul scrierii acestui articol este precoce să ne gândim la impactul pandemiei COVID-19 asupra războiului, fie și strict asupra posibilității izbucnirii unuia de proporții mondiale, însă putem vedea care sunt perspectivele despre război și, implicit, violență în contextul unor perspective din domeniile istoriei și psihologiei.

Autor: Andrei Stupu

O istorie a diferitelor moduri în care societatea se raportează la război este foarte atent expusă în cartea ​Viitorul războiului ​de Lawrence Freedman^[i]. Foarte interesant este faptul că această carte deschide și posibilitatea unei dezbateri despre analiza practicată de istorici, context în care violența e măsurată în termenii specifici războiului: relații internaționale, interese economice, arme tehnologice, chimice și biologice, strategii militare, în timp ce psihologii, abordând o metodologie distinctă, se interesează, mai degrabă, de starea ”umanității” noastre, în termeni de voință, educație și civilizație.

În introducerea cărții sale, Freedman ne oferă o lungă expunere referitoare la cartea lui Steven Pinker, ​Îngerii mai buni ai naturii noastre​, despre care susține că “are două mari probleme. Prima este metodologia […] a doua problemă a lui Pinker se află în titlu, care transmite o dorință de a demonstra progresul civilizației”^[ii]

Pinker nu este istoric, ci psiholog evoluționist, iar acest lucru, deși nu este o scuză, poate fi un aspect ameliorator. Problema este impactul pe care lucrarea lui o are asupra vigilenței publicului, transmiterea ideii că ”trăim cele mai bune vremuri din istorie” ne poate face ignoranți cu privire la aspectele care nu merg bine, și care, tratate cu lipsă de perspicacitate, duc la adevărate amenințări, aspect care face însuși obiectul preocupării lui Freedman.

Pinker denotă autosuficiență încă de la primele cuvinte ale cărții sale: “Subiectul acestei cărți poate fi lucrul cel mai important din câte s-au petrecut vreodată în istoria omenirii. Credeți sau nu - iar eu știu că majoritatea oamenilor nu cred, dar violența s-a diminuat în decursul unor lungi perioade și este posibil ca noi să trăim în prezent era cea mai pașnică din existența speciei noastre”^[iii]. Acest tip de abordare arată de multe ori o capcană din perspectiva disonanței cognitive și o captivitate în propria concepție despre lume, pe care Freedman le critică.

Freedman, în contrapartidă își începe volumul cu un citat din Margaret Atwood: “Meseria mea este despre curaj și atrocități. Mă uit fără să condamn. Scriu lucrurile așa cum s-au întâmplat, pe cât de bine pot fi amintite. Nu întreb de ce, pentru că de fiecare dată răspunsul ar fi același.”^[iv] Practicând ceea ce spune, ”mă uit fără să condamn”, Freedman îl scuză pe Pinker, justificând că lucrarea celui din urmă apare în 2011, context în care în țara în care era publicată cartea, Statele Unite ale Americii (SUA), nu cunoscuse încă venirea Președintelui Trump la putere, ascensiunea Chinei, intervenția lui Putin în Ucraina, conflictele din Siria și alte argumente ale pesimismului internațional recent.

Psihologul va încerca să justifice relevanța muncii sale, lucrând cu mintea umană, iar istoricul își va fundamenta efortul pe scoaterea în evidență a crizelor și a soluțiilor care se impun pentru bunul mers al omenirii. Nu de puține ori, cei doi vor porni de la ipoteze profund diferite, care îi vor conduce, logic, la concluzii antinomice de cele mai multe ori. La șapte ani distanță, specialistul în sănătate globală, Hans Rosling, continuă misiunea începută de Pinker în cartea sa, Factfulness: zece motive pentru care interpretăm greșit lumea și de ce lucrurile stau mai bine decât crezi​, fiind sigur că “chiar dacă lumea se confruntă cu provocări uriașe, progresele realizate sunt incredibile. Aceasta este perspectiva lumii bazată pe evidențe […] Dacă percepția ta despre lume este greșită, atunci vei formula constant presupuneri greșite”^[v].

O replică la această carte, vine tot de la un istoric britanic, Michael Burleigh, care, în cartea sa din 2017, susține că “aceasta este o carte foarte centrată pe prezent, întrucât nu sunt „futurolog” și îmi lipsește darul profeției. Există niște istorie în ea, în principal pentru a exprima lucruri esențiale despre anumite culturi și, de asemenea, uneori pentru a ilustra irelevanța analogiilor istorice, care adesea pot fi chiar dăunătoare, dar nu este o lucrare de istorie [trad.a.]”^[vi]. Titlul cărții este ​The best of times, the worst of times (Cele mai bune vremuri, cele mai rele vremuri) ​și transmite tocmai ideea că perspectivele polarizante ne vor conduce exclusiv la concluzii ”prea pozitive” sau ”prea negative”.

Simțul echilibrului este întotdeauna o însușire dezirabilă pentru un om de știință, iar modestia și obiectivitatea factori de încredere, pe care, cel puțin în cazul celor două exemple, le găsim mai degrabă la istorici, asumarea limitelor oricărei cercetări sau ipoteze ilustrează rigoarea academică. Nu putem nega că atitudinile optimiste ale lui Pinker și Rosling ne ajută să vedem lumea cu alți ochi și contribuie la confortul psihic al cititorilor, lucru care presupune însuși motorul activității lor. Totuși, realismul istoricilor contribuie la o trezire a publicului și ne menține în alertă, pentru a nu cădea -  cum nu de puține ori s-a întâmplat cu masele în istorie - într-o letargie care să ne facă mai puțini conștienți față de responsabilitățile noastre civice, umanitare și față de exercițiul democratic pe care trebuie să îl practicăm activ, păstrându-ne libertățile și drepturile căpătate în secole de emancipare și progres.

Departamente: Clubul de Cercetare Făgăraș; Programul Societate, Criză și Reziliență; Departamentul de Politici Publice

Regiuni: Global 

Teme: COVID-19, Securitate și peacebuilding, Dezvoltare internațională, Istorie

 

^[i] Lawrence Freedman, Viitorul Războiului: o istorie, trad. Corina Hădăreanu, București, Editura Litera, 2019.

^[ii] Ibidem, pp.14-15.

^[iii]  Steven Pinker, ​Îngerii mai buni ai naturii noastre: de ce s-a diminuat violența​, trad. Dan Crăciun, București, Editura Publica, 2019, pp. 13.

^[iv] Margaret Atwood, ​Maddaddam, ​trad. Diana Marin-Caea, București, Editura Art, 2018.

 ^[v] ​Hans Rosling, Ola Rosling, Anna Rosling Rӧnnlund, ​Factfulness: zece motive pentru care interpretăm greșit lumea și de ce lucrurile stau mai bine decât crezi​, trad. Dana Gheorghe, Publica, București, 2018, pp. 25.

^[vi] Michael Burleigh, ​The best of times, the worst of times: a history of now​, London, Pan Macmillan, 2017, pp. xiii.