Expert Comment – România (ne)Educată: Cauze ale unui sistem disfuncțional

Expert Comment – România (Ne)Educată: Cauze Ale Unui Sistem Disfuncțional

România Educată – un raport bine-venit, dar extrem de timid în raport cu disfuncționalitatea sistemului educațional

Sistemul educațional din România distruge continuu o parte semnificativă a capitalului uman al acestei țări, în loc să îl dezvolte. Rata de analfabetism funcțional, de abandon școlar și mulți alți indicatori legați de educația și bunăstarea tinerilor din România arată incapacitatea autorităților publice centrale și locale, a unităților de învățământ, a parinților și a comunităților locale de a oferi o educație minimă, adecvată secolului 21. 

Președintele României a lansat în decembrie 2018 o nouă inițiativă: România Educată. Aceste demers este bine-venit prin încercarea de a aduce împreună întreaga societate pentru consolidarea sistemului educațional. Din punct de vedere al politicii educaționale, meritul central al inițiativei Președintelui este acela de a redirecționa atenția asupra idealului educațional – spus simplu, asupra modului în care un cetățean român ar trebui să arate la momentul finalizării studiilor primare, secundare sau terțiare. Deși axarea pe idealul educațional este un mare pas înainte, conținutul documentului propus nu este suficient de ambițios pentru a genera un sistem educațional funcțional, ne-luând în considerare realitățile secolului 21, carențele majore ale sistemului curent și potențialul comunităților locale de a investi în educație.

În general, deși această inițiativă aduce unele propuneri utile, se bazează pe o asumpție greșită, ne-ținând cont că nu este nevoie de o consolidare a actualei abordări din educație, ci de o re-construcție integrală a sistemului educațional, de la bază. În ultimii 30 de ani, România a ‘cârpit’ politica educațională dezvoltată în regimul comunist. La 30 de ani de la tranziția către un regim democratic, școlile și universitățile din România continuă să ‘producă’ subiecți pentru un regim totalitar, nu cetățeni responsabili, cu gândire critică, necesari pentru buna-funcționare a unei democrații și a unor comunități locale caracterizate de bunăstare. 

Factorii care determină această situație includ o capacitate scăzută a autorităților centrale și locale de a produce politici publice și un act de administrare publică de calitate, o centralizare excesivă și incompetentă, lipsa de responsabilitate și responsabilizare a comunităților locale față de educația oferită în instituțiile de învățământ și în comunitate, sub-finanțarea educației, precum și asumarea de către stat a unor responsabilități disproporționate în relație cu bugetele existente. 

Esența dezastrului din educație se regăsește în cultura organizațională a instituțiilor și unităților de învățământ. La 30 de ani de la căderea regimului comunist există încă în multe școli o intrare a profesorilor, intrarea din față, și o intrare a elevilor, adesea, intrarea din spatele școlii. Elevii din România, timp de 12 ani sunt structural disciplinați, își învață ‘locul în societate’ intrând pe ușa din spate într-o instituție care există pentru educația lor. Cum putem să vorbim de un învățământ axat pe nevoile elevilor, atâta timp cât aceștia sunt forțați să intre în școală pe ușa din spate? Cum putem spera să generam prin intermediul acestor școli persoane care sunt motivate, care au un spirit antreprenorial, care gândesc critic și sunt creative? 

Intrarea elevilor prin spatele școlii ilustrează esența eșecului politicii educaționale din România, descriind un sistem care păstrează nejustificat aspecte caracteristice regimului educațional totalitar, în timp ce a pierdut abilitatea de a oferi chiar și nivelul de calitate existent în perioada regimului respectiv. Întâlnim o disciplinare golită de conținut și de însemnătate. Sistemul educațional actual este incapabil să ofere educație fiind caracterizat de rigiditate, o exercitare discreționară și ineficientă a unei autorități formale și opresive, menite să disciplineze și să creeze obediență – exact opusul a ceea ce este nevoie pentru consolidarea unei democrații. 

 

Adesea experiența educațională este una traumatizantă atât pentru elevi, cât și pentru profesori. Elevii, prin simpla prezență într-o școală, au experiența unei autorități impuse, care le anihilează personalitatea și golește de însemnătate însăși idea de învățare. Mersul la școala generează o plictiseală, uneori generalizată, o lipsă de relevanță percepută de elevi, care în decursul a 12 ani strivește încrederea în sine, creativitatea, inspirația și motivația elevului, distrugând șansa unei dezvoltări profesionale relevante.

 

Profesorii sunt încorsetați într-o birocrație inutilă și ineficientă, obligați să urmeze curricule care adesea nu au nici o legătură cu viața reală; să respecte inspecții inutile,  adesea sub demnitatea umană și fără nici un impact asupra calității educației oferite, să găsească soluții pentru lipsa acută de resurse educaționale.

 

Managerii unităților de învățământ se află, de asemenea, într-un context dificil, confruntându-se cu o centralizare extremă care le lasă la îndemână un spațiu de manevră insuficient pentru a genera o educație de calitate în școlile pe care le conduc, chiar și acolo unde există dorință și capacitate managerială. 

 

Toți participanții în procesul educațional se regăsesc în clădiri, spații educaționale, inadecvate, cu un design rigid și inestetic, care nu pot oferi un context minim pentru experiențe de învățare de calitate.

 

Esența eșecului educației naționale, la toate nivelurile, este legată de existența unei culturi organizaționale autoritare, incompatibilă cu valorile și modul de funcționare al societății românești. Această incompatibilitate duce la creare unor clivaje: 

  • între viața elevilor/studenților și experiențele educaționale oferite în școli și universități;
  • între abordările și abilitățile pedagogice curente și apariția unor generații noi care gândesc, simt, și trăiesc diferit; 
  • între materii și curricule școlare inadecvat concepute și necorelate cu nevoile de bază ale unei persoane care trăiește în lumea de astăzi și cu nevoile unor comunități afectate de o creștere a inegalității, o rată mare de sărăcie și depopulare, și 
  • între regulamentele școlare rigide, o armată de personal de control (inspectorate) care reprezintă esența totalitară a acestei culturi organizaționale și nevoia reală de a asigura calitatea actului educațional. 

 

Educația națională nu trebuie să ofere șansa unei vieți profesionale împlinite doar la nivel individual și pentru un procent scăzut din populația unei țări. Este important ca sistemul educațional să genereze condițiile necesare pentru existența unui capital uman performant care prin propria realizare să genereze o economie, o viață culturală, politică și socială de calitate. Acest lucru nu se poate realiza fără implicarea directă și continuă a comunităților locale. Printr-o responsabilizare crescută, comunitățile locale pot genera o educație adecvată propriilor nevoi și nevoilor individuale ale fiecărui elev/student, crescându-și propria capacitate și reziliență. 

Temă: Educație

Regiune: România, Europa Centrală și de Est

Departament: Analiza Politicilor Publice